Ganduri reciclate

Constat cu dezamagire ca putini sunt oamenii care reusesc sa se apropie la o distanta rezonabila in discursurile lor orale de elocinta din textele lor. In plus, multor oameni altfel inteligenti, cititi, unii chiar eruditi, le lipseste replica cu desavarsire. Se pare ca in vremurile educatiei clasice, bazate in mai mare masura decat acum pe memorare, conversatia avea mai multa stralucire, cuvantul de spirit era mai prezent. Acum functionam intr-o societate a imaginilor si, intr-o mai mare masura, a textului scris, o societate a concretului, cu o mai mica deschidere catre abstractiuni, catre oralitate si deci catre arta conversatiei. Limbajul e puternic instrumentalizat si prin urmare simplificat pana la dimensiunea unui cod univoc, conotatiile sunt aproape evacuate din cuvinte si fraze, sensurile figurate nu mai coexista cu cele proprii, totul dintr-o grija exagerata pentru exactitudine si universalitate. Ma astept ca ritmul de epurare a limbilor de arhaisme si idiosincrazii dialectale sa creasca inca si mai mult in deceniile de globalizare care urmeaza, iar locul lor sa fie luat de neologismele internationalizate. Ma astept la moartea poeziei, dar inainte de asta constat trecerea in nefiinta a conversatiei prin condamnarea ei la schimb utilitarist de informatie. Ma astept la toate astea in aceasta lume mica in care ma misc eu, dar poate ca aiurea lucrurile nu stau deloc asa.
————————————————–
De ce vorbesc Kundera la cehi si Tolstoi la rusi de nostalgie ? De ce exista spiritul latin, mandria grecilor, aroganta francezilor si spiritul lor cartezian, perfidia Albionului (cel putin asa zic francezii), calmul britanic, ar zice cei mai putin tedentiosi, senzualitatea cubaneza, rigoarea germana, raceala suedeza, tusea magareasca si buldozerismul american ? Limba materna e limba timpurie, cea a emotiilor fondatoare de fiinta, este concomitenta celor mai vechi si deci mai trainice conexiuni sinaptice ale creierului nostru. Toate celelalte limbi sunt “limbi recente”, limbi ale mintii, ale ratiunii, ori ratiunea este o achizitie tarzie si precara a omului, dovada regresia sa la inocenta si egoismul absolut al copilului, odata ajuns la oboseala senectutii. Sa ne intelegem: chiar si in limba materna exista un domeniu extins de structuri de reguli si sensuri achizitionate tarziu si aici culisarea intelectului intre o limba si alta e usoara, pentru ca ea se face in planul intelectiv, a carui coloratura afectiva, in masura in care face apel la manifestari primitive ale emotivitatii, va fi mereu filtrata prin grila copilariei timpurii. Aceste achizitii lingvistice tarzii, tocmai prin natura lor intelectualizata sunt mult mai decontextualizate, mai universaliste. Ele constituie identitatea tarzie a individului, de unde acesta isi extrage resursele proiectelor de devenire personala. Prin urmare nu cred ca e posibil exilul din limba materna fara riscul pierderii identitatii, al instrainarii de sine, la fel cum nu e posibila mutarea fundatiilor unei case intr-o alta locatie si conceperea posibilitatii de a te intoarce in acea casa, pentru simplul motiv ca NU MAI ESTE aceeasi casa. Cred insa ca e posibila reconstruirea unei case din temelii, dar in aceeasi locatie si pastrarea sentimentului de intoarcere acasa la sfarsit, atata timp cat din fereastra se vede acelasi plop secular, acelasi cer, aceeasi luna, aceeasi strada. Mutarea lui ACASA in limba nu e posibila, reconstruirea lui, da.
——————————————-
Articol despre prietenie pe L’encyclopédie de l’Agora face distintia interesanta dintre prietenia privata (ca philia) si prietenia civica (o forma de solidaritate). Iata doua extrase:
Prietenia privata este electiva:
Abel Bonnard, soutient dans L’amitié, qu’il faut distinguer l’ami de l’allié et du compagnon. «Les compagnons que le hasard a rapprochés sont unis par les molles chaînes de l’habitude, les alliés par les liens étroits de l’intérêt. Seules les vraies amitiés restent aussi libres que nécessaires.» Qu’est-ce à dire? «L’amitié, en effet, consiste dans le choix absolu d’un être que nous avons distingué pour sa nature et préféré une fois pour toutes.»
Prietenia privata este elitista prin definitie, ori in societatea moderna elitismul este infierat si inlocuit cu conformismul, cu un egalitarsim comunist – chiar si in societatile capitaliste – fondator al maselor (de consumatori in modernitate). De aceea ne este din ce in ce mai greu sa ne alegem prieteni: pentru ca ne este refuzata afirmarea nevoii de absolut, de ideal, in numele unui egalitarism juridic extins necritic la un conformism pasiv. Idealismul este considerat o erezie in societatea contemporana.
Prietenia civica este solidara:
Il y a dans le grand ouvrage de Majid Rahnema, Quand la misère chasse la pauvreté1, une phrase qui illustre bien l’importance de l’amitié, de l’amitié civique en particulier dans la vie de tous les peuples: «Mes observations personnelles et mes lectures m’ont persuadé qu’il existe bel et bien, au fond de tout être humain et dans l’inconscient collectif un archétype de pauvreté – recherche d’une vie simple mais riche en relations – , et que l’argent n’a que la valeur d’une police d’assurance protégeant l’individu en cas de malheur. Rares, en effet, sont ceux qui privilégient l’argent au détriment d’un entourage porteur d’amour et de confiance réciproque.»

Disparitia prieteniei civice pare sa fie asociata unei renuntari treptate la viata politica si unei inchideri in viata privata, comprimata si aceea din ce in ce mai mult in jurul corporalitatii individului. Viata sociala, dominata de ideea de justitie si egalitate si de exigentele capitalului, se extinde din ce in ce mai mult in dauna vietii private si mai ales a celei publice, adoarme in noi dorinta de a participa la viata cetatii si ne ucide astfel orice instinct de solidaritate. Prietenia civica, expresie individuala a solidaritatii, este exilata din cetate in favoarea interesului privat sprijinit pe principii de drept. Dispare etica, domina legea.

http://agora.qc.ca/mot.nsf/Dossiers/Amitie