1.1 Daca emotia estetica este multidimensionala, care este locul componentelor intelective in structura ei?
1.2. Este emotia estetica prederminata de “categorii estetice”?
1.3. Se poate ajunge la emotia estetica prin invatare? mai exact, trece emotia estetica printr-un proces de intelegere a operei de arta? Daca da, la cel nivel are loc aceasta intelegere? Este vorba in mod necesar de o intelegere a “mesajului” sau a logicii interne a operei? Daca nu, cum altfel se poate efectua emanciparea estetica a individului? Se poate vorbi de “revelatie” estetica? 2. Exista o diferenta fundamentala de libertate a receptorului operei de arta intre arta discursiva (muzica, teatru, film) si cea statica (pictura, sculptura, arhitectura)? (Ma refer la discursivitatea receptiei, pentru ca plec de la premisa implicita ca orice proces de creatie, inclusiv cea artistica, este unul discursiv.) Putem vorbi despre o posibila destinare a artelor discursive emotiilor dionisiace si a celor statice emotiilor apolinice, contemplative, exploratorii? In acest caz, artele statice ar lasa receptorului libertatea de a pastra distanta fata de opera, de a nu se include pe sine ca obiect al receptiei, in vreme ce artele discursive, temporale, liniare ii refuza aceasta libertate incluzandu-l pe sine in obiectul receptiei – intrucat individul “se lasa purtat” de opera de arta? Daca da, putem spune ca efortul mai mare – intelectiv, imi imaginez – pe care il presupune receptia estetica a operei statice este si premisa mai marii libertati a receptorului? Ma gandesc ca e ca si cum, pentru ca muzica este un “eveniment” care se intampla intr-o durata determinata, pentru ca sa capteze trebuie sa lucreze si cu nivelurile de intensitate ale emotiei, dincolo de tonalitati, in vreme de pictura opereaza doar cu tonalitatile, lasand individului libertatea sa-si moduleze intensitatea trairii, eventual prin redundanta (prin reluarea explorarii estetice: tabloul ramane, nu “se consuma” in timp. 3. In legatura cu clasificarea tipurilor de arta, pe care tocmai am efectuat-o, in discursiva si statica, am dificultati in a situa poezia si literatura in general. Este literatua o forma de arta? De ce? Astea sunt intrebari venind de la cineva care are dificultati in a receptiona anumite forme de arta, fapt care ii produce niste emotii de a caror calitate estetica se indoieste.
Receptia artei
Care sunt asteptarile oamenilor in fata operelor de arta? Nu cred in intalnirea intamplatoare cu arta sau mai exact, nu cred in gratuitatea gestului contemplativ, insa pe de alta parte poate ca “gestul contemplativ”, si dincolo de el, “atitudinea contemplativa”, nu sunt decat una dintre dimensiunile raportului la opera de arta, o dimensiune mediata inevitabil de intelect, de un intelect antrenat fie in conventia sociala a bunului gust (good taste), fie in aspectele mai intimiste ale constitutiei operei de arta, respectiv cele ale maiestriei (craftsmanship). Dar daca exista si o dimensiune imediata a acestui raport, una intrinsec afectiva, rezonanta, inexplicabila prin categorii intelectuale ? Daca raportul la opera de arta (si la frumos, cu aceasta ocazie) nu este in fapt o raportare, adica o situare constienta, intelectiva, ci pur si simplu o proximitate fireasca, naturala, aproape senzoriala, viscerala, ineducabila ? Daca senzatia de placere, de relaxare sau dimpotriva, de excitare, de activare viscerala, nu e cu nimic diferita de cea a insectelor atrase de culorile vii ale florilor, de exemplu, sau de parfumul lor ? Probabil ca multe specii ale artei contemporane abstracte, absurde care cer un efort elaborat de interpretare ar trebui sa dispara, evident, cu conditia sa nu existe snobi si anxiosi in cautare de afirmare prin marginalii. Probabil ca exista manifestari artistice care pot declansa in receptori atat emotii estetice, cat si emotii primare, legate de o forma de rezonanta inconstienta. Cred ca cel mai adesea vulgul apreciaza accesibilitatea artei, simplitatea mesajului, lipsa de echivoc, de ambiguitate, e in cautare de certitudini estetice si reactioneaza gregar si pozitiv la certificarea consensuala a capodoperei, intr-un elan introiectiv de asimilare a destinului exemplar, a evenimentului mitic, a proportiilor ideale. Receptorul avizat regaseste probabil in ambiguitate un filon de libertate, de construire a unei relatii personale cu opera, constituindu-se astfel in Subiect estetic, in co-creator de arta. Emotiile sale sunt in mod necesar consecutive unui efort intelectual de re-construire a « realitatii estetice ». De aceea probabil ca frumosul nu mai trebuie sa fie in centrul operei de arta. Are loc o destituire a frumosului ca misiune a artei si o intronare a « posibilului improbabil » a carui calitate « estetica » esentiala este distantierea de « posibilul probabil » al receptorului, chiar negarea lui.
